Pornind de la documentarul despre David Beckam, mi-am dat seama ca nici o viata nu este perfecta, desi, adeseori, multe par asa. Eu nu m-am îmbătat cu aceasta iluzie. O data fiindca nevoile, dupa ce se implinesc: se diversifica sau nu sunt ce trebuie/ cum pareau. Posibil sa ma fi deprins cu acest mecanism prin care ma feresc de invidie. Invidia nu aduce nimic constructiv, pe cand admiratia/ inspiratia te pot impulsiona sa evoluezi si tu asemeni celui inspre care te uiti cu ochi comparativ.
Revenind… cum ar fi un film in care, similar serialului “Quantum leap”( in care eroul se trezea in fiecare zi alt personaj, care trebuia sa rezolve o anumita situatie din viata cuiva), am fi pentru o zi protagonistul vietii altcuiva? Al unei persoane spre care privim: poate cu incredere, poate cu admirație, poate cu jind?
Cred ca am avea ceva surprize lovindu-ne de: ce nu stim, ce ramane nevazut, ce era nerezolvat.
Poate, ca in fata acestor piese de puzzle noi, am alege, totusi, viața noastra.
Silvienoire's Blog 